Fabio Paratici, directorul general al lui Juventus Torino, a plecat de la gruparea piemonteză, după 11 ani plini de trofee.
Vestea a fost confirmată oficial de Bătrâna Doamnă, iar de acum se așteaptă ca și alte nume grele, în special fotbaliști, să urmeze același drum.
Contractul lui Fabio Paratici la Juventus, care va expira pe data de 30 iunie 2021, nu va mai fi prelungit.
Fosta campioană a Italiei timp de nouă sezoane a terminat pe un rușinos loc patru în Serie A, în acest sezon, pe care l-a obținut cu mari emoții, în ultima etapă de campionat, și a părăsit UEFA Champions League încă din faza optimilor, după ce a fost eliminată de FC Porto.
„Au fost ani minunați de creștere profesională și emoții puternice. Un capitol important din cariera mea se închide, dar mă așteaptă noi provocări”, a spus Paratici.
Italianul de 48 de ani a venit de la Sampdoria, în 2010, inițial în calitate de coordonator al zonei tehnice și a urcat pe poziția actuală, după ce faimosul Giuseppe Marotta a fost demis, în 2018.
Marotta a ales ulterior să se alăture celor de la Internazionale Milano.
„Fabio a scris istorie la Juventus în ultimii ani. 19 trofee în 11 ani sunt cea mai bună mărturie a muncii sale, care face parte de acum din tradiția îndelungată a clubului nostru”, a adăugat președintele Andrea Agnelli.
Clubul italian a confirmat oficial despărțirea de Paratici printr-o postare pe contul său de alături de mesajul „Grazie Fabio”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER